Pentru o dimineață mai puțin obișnuită, în care m-am trezit cu poftă de ceva bun. Am folosit un pic de influențe mexicane și câteva ingrediente improvizate, după gust, anotimp și buget. Citeste mai mult
Quesadilla cu avocado
Reply
Pentru o dimineață mai puțin obișnuită, în care m-am trezit cu poftă de ceva bun. Am folosit un pic de influențe mexicane și câteva ingrediente improvizate, după gust, anotimp și buget. Citeste mai mult
Sunt inventate de scoțieni, iar acum nu le lipsește britanicilor de la ritualul ceaiului. Și la noi, așa, de duminică, zic că merg. Se produc foarte repede (pot fi făcute și în varianta sărată). Îmi pare rău că nu am making of la ele, dar într-o zi când o să-l prind pe Vlad liber promit să mă revanșez. Până atunci, iată rețeta: Citeste mai mult
De când cu blogul, dar mai ales cu filmulețele pe care le-am postat am tot primit oferte în care sunt invitat să gătesc în cadrul unor evenimente speciale. Din păcate, fiind deja în afara timpului meu, m-am văzut nevoit să refuz multe dintre ele, însă cel pe care mi l-a propus PremiumPr m-a amuzat și m-a provocat în egală măsură.