O să încep să vorbesc despre mine spunându-vă mai întâi cui mă adresez cu acest blog: persoanelor dornice să învețe să gătească, dar care din diverse motive amână momentul. Vreau să vă demonstrez că e mai simplu decât v-ați imaginat! Apoi, tuturor celor care vor o idee despre ce să mai gătească.

Și cam atât. Nu sunt în competiție cu nimeni, nu mi-am propus să fac miliarde de vizualizări sau mai știu eu ce. E doar un exercițiu în care sunt angrenați câțiva prieteni, și le mulțumesc pentru intenție – a fost ideea lor mai mult decât a mea (nu vor să îi desconspir, deși nu înțeleg de ce e ok să mă expun eu, dar ei să stea în zona comfortabilă a necunoscuților).

Și acum, ca să știți cum am ajuns să vă ofer sfaturi culinare, iată traseul vieții mele:

M-am născut pe 27 octombrie 1986, mezinul familei. Cu un tată ardelean 100% este de la sine înțeles că mâncarea a fost pentru toți membrii familiei mai mult decât o necesitate. A fost un stil de viață. Dintre frații mei sunt singurul care am ales să fac din gătit o artă, însă și ei au înclinații vădite către asta. Poate odată o să postez aici și improvizațiile lor.

Nici nu mai știu prin ce conjunctură, la începutul adolescenței, am ajuns să petrec doi ani la Sinaia, făcând practică prin diverse  hoteluri de pe Valea Prahovei, și recunosc, că deși nu știam pe atunci, chestia asta cu gătitul începuse să fie o provocare pe zi ce trece. Nu visam să lucrez în hoteluri de 5 stele, dar speram  să intru în lumea bucătărilor profesioniști și să le descopăr secretele. Eram încă în colegiu când au venit niște reprezentanți ai Hotelului Athene Palace Hilton ca să recruteze practicanți. Inițial nu m-am înscris la interviu pentru că nu eram prea sigur pe mine, dar doi buni prieteni m-au convins să o fac. După trei zile de probe m-am trezit în iureșul  unei mari companii  hoteliere, de 5 stele, cu un program în care practic locuiam la serviciu, dar fiecare zi însemna că învăț ceva nou. Șase luni mai târziu am fost angajat la bucătăria Cafe Royal, sub îndrumarea lui Mircea Niculescu, care conducea bucătria în acea vreme. Era în februarie 2004.

Mi-am terminat școala și am continuat să lucrez la Hilton până în februarie 2007. Atunci am decis să plec și recunosc că a fost destul de emoționant. Aveam să las în urmă  niște oameni extraordinari, multora dintre ei le datorez ceea ce am sunt acum. Executive chef, Martin White, mi-a dat o super recomandare așa că am reușit să mă angajez pe un vas de croazieră în doar câteva zile. Am călătorit prin opt țări și am învățat să mă descurc în fel și fel de situații. Gustul e subiectiv și să încerci să mulțumești în fiecare zi câteva sute de persoane a fost o provocare indedită pentru mine. Din acest capitol al vieții mele mi-a plăcut însă mai mult partea cu călătoria. V-o recomand. Am învățat lucruri noi și foarte interesante, nu doar în ceea ce privește mâncarea.
Nu știu să zic exact de ce, poate pentru că am fost cel mai mic membru al familiei (deși acum sunt printre cei mai înalți), mi-a fost greu să stau departe de toți ai mei. M-am întors un an mai târziu și aproape că mi-am jurat că n-o să mai plec.

Dar s-a ivit o altă oportunitate, pe care la cei 22 de ani ai mei nu aveam voie să o ratez. Așa că mi-am făcut bagajul, cu nodul în gât și, așteptând nerăbdător vacanța, am zburat spre Chester, în Anglia. Aici am lucrat la un restaurant de cinci stele, iar șeful meu era Chris Brown! (OK, nu era cântărețul, am pus semnul exclamării de dragul lui).  Am trăit acolo o perioadă excelentă profesional, am învățat secrete, rețete și, cel mai important, am învățat că în bucătărie nu trebuie să te complici ca să iasă lucrurile ca la carte. E de ajuns să pui cel mai important ingredient și sigur se va mânca: PASIUNE!

În 2009  aveam 23 ani și eram deja bucătar-șef la un restaurant cu specific german, din Constanța. Mi-am pus în practică multe idei, am învățat lucruri legate de management și am evoluat cât să pot să fac  lucruri importante pe cont propriu.

Sau, așa cum îmi place să spun, m-am pus în slujba oamenilor.

Gătesc din plăcere, ceea ce îți recomand și ție! 

Cum spuneam, acest blog a plecat de la rugămintea unor prieteni  și rude, care mă sună des să mă întrebe “ce să mai gătească”. Mai e și Victor, nepotul meu de cinci ani, feblețea mea, pentru care nu știu cum se face, dar sunt dispus mereu să fac compromisuri – cum ar fi: orice prăjitură trebuie să conțină ciocolată, altfel nu e mâncabilă! Mai sunt și prietenii care pretind că nu au talent la gătit, alții nu prea au timp…

S-a născut astfel ideea să le ofer o soluție concretă. În demersul meu culinar, mă bazez mai ales pe imagini  (apropo, chiar ați ajuns cu cititul până aici?) și încerc să expun doar rețete care se fac ușor, cu ingrediente pe care chiar le găsești în supermarket (eu îmi fac cumpărăturile în Metro sau Carrefour) sau în cea mai apropiată piață.

Sper să fiți indulgenți cu mine, nu am specializare în media, o să încerc să fiu cât mai corect, dar nu-mi cereți cine știe ce poezii despre mâncare pentru că o să dau bir cu fugiții. Sunt destul de pragmatic la capitolul vorbe. Pentru mine mâncarea trebuie să fie: gustoasă și să arate bine.

Ar mai fi de adăugat că Liviu, fratele meu mijlociu, lucrează în industria cinematografiei și că uneori mă mai filmează când gătesc chestii. Și pentru asta, la fel, vă rog fiți indulgenți. O fac doar ca să exemplific cât de ușor este să gătești acasă, bun, sănătos și economic.

Iar dacă nu te-a părăsit răbdarea, citește și câteva SFATURI UTILE. Sunt sigur că le știi bine, dar nu strică să le recapitulezi, nu-i așa?

- când vine vorba de carne, prefer doar carnea refrigerată din vitrinele frigorifice; vreau să mă asigur că are culoarea corespunzătoare, nu miroase și mai ales nu este lipicioasă.

- din categoria vietăților acvatice, cumpăr doar creveții congelați, restul le prefer refrigerate.

- când urmează să fierb legume, orez, etc,  atunci când pun apa la fiert, adaug și sare.

- când folosesc rețete în gramaje exacte, mai ales cele de patiserie/cofetărie, folosesc un cântar de bucatarie sau, după caz, o cană gradată. Este foarte important să respect întocmai gramajele, altfel preparatul nu va fi un succes.

- de fiecare dată când folosesc un tocător, pentru a nu-mi aluneca de pe masă, pun sub el o hârtie de bucatarie udă.

- când fierb legume și știu că nu le voi servi imediat, le scot imediat în apă rece cu gheață. Apa rece oprește procesul termic de gătire, le menține culoarea, consistența și valorile nutritive.

- legumele și fructele le spăl înainte de folosire, chiar dacă urmează să le curăț de coajă.

- înainte de folosire întotdeuna cern (trec printr-o sită fină) făina, mălaiul sau pesmetul.

- când am nevoie de carne tocată, prefer să-mi aleg o bucată de carne și-l rog pe măcelar să mi-o toace. Nu iau carne tocată gata ambalată, fiindcă este de calitate inferioară (de cele mai multe ori conține prea multă grăsime și resturi de carne, care în mod normal ar trebui aruncate).

N.L.