De când cu blogul, dar mai ales cu filmulețele pe care le-am postat am tot primit oferte în care sunt invitat să gătesc în cadrul unor evenimente speciale. Din păcate, fiind deja în afara timpului meu, m-am văzut nevoit să refuz multe dintre ele, însă cel pe care mi l-a propus PremiumPr m-a amuzat și m-a provocat în egală măsură.
Brieful era să gătesc live pentru o duzină de doamne și domnișoare bloggerițe din domeniul culinar și nu numai.
Ceva-ceva emoții am avut eu și probabil s-au simțit când încercam să explic etapele de gătit a unor chestiuni relativ ușoare. Dar sper că audiența m-a privit cu indulgență și că m-a judecat mai mult pentru rezultatul din farfurie Evenimentul a fost distractiv și pentru mine: am aflat cum poți folosi un televizor pe post de antrenor personal. Zău că mi s-a părut cea mai tare chestie pe care am văzut-o în ultima perioadă.Dar mi-a plăcut cel mai mult că am avut ocazia să le cunosc pe aceste doamne și altfel decât din scris. Pe Adela Pârvu de pildă, o urmăream de ceva vreme pentru că tocmai ce sunt la capitolul reamenajări prin casă.Și a fost o plăcere să o cunosc pe jurnalista Alina Miron, care a și scris impresionant despre acest eveniment.“Last night a blogger saved my life“. Se pare că bloggerii pot face și asta… La început nu prea se înghesuiau doamnele și tocmai când gândeam că “aoleu, să vezi că nu le place”.Au început să fie curioase si să încerce câte puțin.Oana Grecea, pe care o știam deja din postările sale; acum am avut ocazia să o și cunosc și să-i povestesc cum am făcut biscuiții la cuptorul cu microunde Whirpool Imaginea asta îmi place mult și încununează perfect orele pe care le-am petrecut în picioare gătind pentru ele ) Apropo, știe cineva un reparator de spate bun? Acestea erau bite-urile. Și le-am propus pentru că întregul concept era: ce putem găti repede și bun dacă avem mai mulți musafiri.
Prima idee: Blinis de cartof cu mușchi de vită & hrean:
Blini de cartof: • cartofi fierți și sfărâmați ca la piure – cam 150g • 1lingură de smântână dulce • 2 linguri de făină • 1 ou • 1 albuș de ou • 1 lingură de lapte • sare & piper. Se amestecă toate ingredientele și cu o linguriță se pun în tigaia încinsă cu puțină grăsime (unt sau ulei de măsline), se dă forma dorită și se prăjesc pe ambele părți câte jumătate de minut.
Chocolate mousse: 375ml – smântână dulce • 350ml – lapte, 6 gălbenușuri • 125g – zahăr • 2 foi de gelatină • 375g de ciocolată menaj
Mousse de somon afumat: 100g – somon afumat • 2 lingurițe de suc lămâie • sare & piper • 70 g – cremă de brânză Philadelphia • câteva fire de mărar • 4 linguri de smântână dulce
Se taie somonul bucățele, se pune în blender și treptat se adaugă restul ingredientelor, în afară de mărar. Se blendează până devine o pastă, se scoate din blender și se amestecă cu mărarul tocat. Eu l-am decorat cu castravete proaspăt.
Aici am improvizat o mini salată cu măr verde, țelină verde, smântână și zeamă de lămâie. Ar mai fi niște rețete, dar vi le desconspir cu altă ocazie. Cam asta a fost…
La mulți ani, doamnelor și domnișoarelor!
Multumesc de urare Niki. Esti o incantare pentru ca ai postat retetele pe blog si nu ma asteptam la asta. A fost haios evenimentul si nu inteleg de ce aveai emotii cand stapanesti atat de bine arta gatitului.
Mulumesc! Mi-a placut tot ce ne-ai gatit, esti un maestru nu doar al gustului, ci si al prezentarii, iar retetele chiar sunt deosebite. Chapeau bas!
Ah, multumesc doamnelor! Sa aveti un 8 martie fericit!